Cecilia Tudor este numită managing director Renault Brand South Eastern Europe

De la 1 februarie, Cecilia Tudor devine director general marca Renault pentru perimetrul SEE. Numirea vine în contextul reorganizării Groupe Renault, ca urmare a planului strategic, Renaulution, recent lansat de către companie, în jurul celor patru unități de business. Activitatea pentru marca Renault este gestionată la nivelul clusterului SEE. Noul responsabil al mărcii îi raportează la nivel global lui Guillaume Josselin, VP Renault Sales & Operations Europe - Maghreb și, local, lui Mihai Bordeanu, Country Head Romania.

Marca Renault este puternic ancorată în istoria auto a României, cucerind cu modelele sale emblematice numeroși clienți de-a lungul anilor. Noua organizare a Groupe Renault în jurul celor patru mărci, cu propria lor strategie, anunță trecerea mărcii Renault într-o nouă etapă, axată pe tehnologie, servicii și energie curată. Într-un an dominat de o criză sanitară și o piață în scădere, Renault are argumente puternice, lider în clasamentul mărcilor importate în România și lider pe piața vehiculelor electrice.

„Contextul fragil actual și transformările din industrie fac din noua misiune ce mi-a fost încredințată una extrem de provocatoare. Vom continua să propunem clienților, persoane fizice și companii, game de produse dotate cu multă tehnologie și inovație, care acoperă o plajă completă de nevoi: versiuni hibride, electrice și termice”, a declarat Cecilia Tudor.

Cecilia Tudor are o experiență de 18 ani în Groupe Renault România, în comerț, marketing și comunicare pentru mărcile Dacia și Renault. A condus, pe rând, departamentele de Distribuție Comercială, Vânzări rețea Renault, Vânzări Vehicule Electrice - Vehicule de Ocazie - Vehicule Utilitare (inclusiv vânzări pentru personal). În 2017 devine director al Direcției Vânzări Speciale a Renault Commercial Roumanie, iar din februarie 2020 a preluat activitatea de Comunicare și Responsabilitate Socială a companiei. Cecilia Tudor este absolventă a Academiei de Studii Economice din București. Are studii post universitare, în cadrul Institutului Universitar Profesional din Clermont Ferrand (Franța), și a urmat un Program de Management Executiv la ESCP Business School Europe.

Comments are closed.