Audi prezintă primul membru al noii sale familii de concepte

Autoplay · august 11, 2021 · BRAND

Constructorul auto german Audi a dezvăluit oficial cel dintâi membru al noii sale familii de concepte, un roadster spectaculos care își propune să scoată în evidență viziunea companiei cu privire la modul în care va fi redefinit luxul în viitor. Decapotabila cu două uși dispune de o tehnologie electrică de propulsie, funcții de conducere autonomă și un design interior revoluționar pentru a le oferi ocupanților experiențe dintre cele mai captivante.

Conceptul Audi Skysphere beneficiază de un ampatament variabil, acest detaliu tehnic excepțional fiind posibil datorită faptului că motoarele electrice și alte componente ale mașinii sunt montate pe un mecanism sofisticat care se pliază în așa fel încât să permită extinderea lungimii cu 250 de milimetri. În plus, garda la sol poate fi și ea ajustată cu 10 mm din dorința de a optimiza confortul și dinamica.

Printr-o simplă apăsare de buton, șoferul poate alege să conducă un vehicul de 4,94 metri lungime, în modul „Sport”, sau să lase mașina de 5,19 metri lungime să ruleze în modul autonom „Grand Touring” în timp ce el se bucură de avantajele ecosistemului digital. În cazul celei de-a doua opțiuni, volanul și pedalele se retrag pentru a mări spațiul interior.

Noul roadster este echipat cu două motoare electrice în stare să dezvolte 465 kW și un cuplu de 750 Nm, care îi permit să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 4 secunde. De asemenea, el este prevăzut cu o baterie de 80 kWh grație căreia se obține o autonomie de peste 500 km, conform standardelor WLTP.

Debutul public al conceptului Audi Skysphere este programat să aibă loc în această săptămână, ca parte a evenimentului Monterey Car Week, desfășurat în regiunea Pebble Beach din statul american California. Lui i se vor alătura, până la sfârșitul anului 2022, prototipurile Grandsphere și Urbansphere, prin intermediul cărora compania germană vrea să își expună viziunea în ceea ce privește luxul progresiv.