Aston Martin va produce doar 155 de unități ale vehiculului electric Rapide E

Marca britanică Aston Martin a anunțat că va construi doar 155 de exemplare ale primului său model cu motorizare electrică, denumit „Rapide E”, în cadrul uzinei din St. Athan, Țara Galilor.

Specialiștii Aston Martin lucrează împreună cu experții companiei Williams Advanced Engineering pentru a dezvolta noua tehnologie de propulsie și a depăși provocările asociate pachetului de baterii, motoarelor și spațiului disponibil. Ei s-au concentrat asupra realizării unei sistem optim de răcire pentru a asigura un nivel optim de performanță și a îndeplinirii obiectivelor stricte privind greutatea totală.

Rapide E dispune de o arhitectură electrică de 800 de volți cu un pachet de baterii litiu-ion de 65 kWh cu peste 5.600 de celule. Aceste elemente sunt montate în locul motorului V12 de 6 litri, al cutiei de viteze și al rezervorului de combustibil.

Mașina este echipată cu două motoare electrice instalate pe puntea spate care dezvoltă împreună 610 CP și un cuplu de 950 Nm, permițând atingerea unei viteze maxime de 250 km/h și accelerarea de la 0 la 100 km/h în aproximativ 4 secunde. Autonomia estimată ar urma să depășească 320 km.

Aston Martin va demara livrările modelului electric Rapide E în ultimul trimestru din 2019.

Comments are closed.