Care pe care aştepta?
Dimineaţă de mijloc de ianuarie. Una dintre acele dimineţi în care şoferii care nu-şi ţin maşinile în garaj vorbesc singuri parcă mai mult ca niciodată. Scoţi mai întâi maşina de sub nămeţi şi te gândeşti la traficul infernal care te aşteaptă. Presărat totul cu ninsoare din belşug şi mulţi nervi spui că te aşteaptă o zi pe care mai bine ai petrece-o în casă. Dar nu era totuşi chiar atât de frig, doar vreo 7 grade sub 0, iar pe mine mă aştepta Yeti. Sau eu îl aşteptam. Nu mai contează care pe care, nici nu mă aşteptam la o dispută din care să iasă unul din noi învingător. Curios eram însă peste poate.

Vă plac unghiurile drepte?
Tot m-am rotit prin jurul maşinii cam de câte ori am avut ocazia. Nici mare, nici mic SUV-ul. Până şi dimensiunile sunt luate din sfera practicităţii cu care deja m-am obişnuit la Skoda. Cehii fac maşinile astea în primul rând să te servească cam la orice ai avea nevoie. Tuşele de care s-au învrednicit designerii vor stârni fără îndoială tot felul de comentarii. Yeti face parte din categoria modelelor pe care le îndrăgeşti sau nu. Nu prea există cale de mijloc. Ori îţi place, ori nu. Eu zic că aduce cu un Freelander mai vechi, iar cei cărora unghiurile drepte în spatele maşinii le provoacă fiori o vor adopta fără reţinere.

Preia agenda din telefon
Până să-i reglez eu oglinzile am aflat că legătura cu telefonul mobil se face cu tot cu preluarea agendei telefonice şi a altor funcţii vitale pentru a nu mai avea grija telefonului şi iată cum la tot pasul mă izbesc de chestiile practice pe care le oferă Skoda. N-aveau eu de gând însă să văd ce şi cum e cu conexiunea asta. Aveam alte gânduri. Pica din cer atâta zăpadă încât era clar cam ce aveam de făcut. Voiam să scap cât puteam de repede de drumurile din oraş şi să încerc să ajung în zone în care zăpada ce cădea de câteva zile rămăsese neatinsă. Acolo voiam să ajung cu Yeti, deşi parcă totuşi îi ceream cam mult.

TDI silenţios
Nu prea m-am enervat prin oraş. Ba chiar silenţiosul motor 2.0 TDI 140 CP common-rail m-a binedispus. Da, am spus despre el că-i silenţios. Aşa şi este. Gata cu TDI-urile zgomotoase la relanti! Am aşteptat ceva vreme până să mă conving de acest lucru, l-am testat pe mai multe mărci, iar concluzia este cât se poate de plăcută pentru mine.

Tracţiunea integrală îşi făcea bine treaba pe străzile în care dacă nu întâlneai zăpadă sigur dădeai de gheaţă, iar dacă totuşi nu era nici una, nici alta atunci sigur dădeai de o groapă în asfalt. Un pic de slalom, ca de încălzire nu-i strica lui Yeti, iar în câteva minute aveam să părăsesc drumul pe care totuşi se încumetase să treacă şi un agregat cu rol de deszăpezire. Dar de cum am vrut să fac dreapta am fost avertizat de un morman de zăpadă că din acel moment totul se complică.

Am oprit în faţa sa şi am cuplat butonul pe care scrie OFF-ROAD. Am pornit uşor cu viteza întâi, iar Yeti s-a pus lesne în mişcare. Aveam de urcat o rampă scurtă, dar destul de abruptă. Mai trecuseră maşini, nu era chiar simplu de abordat, dar nici greu pentru Yeti. Am dat şi a doua şi am continuat fără probleme. Căutam însă şi mai multă zăpadă.

Mă va duce la capătul drumului
Am început să străbatem aleile dintr-o zonă în construcţie. Pe una din ele, chiar la o intersecţie am găsit un morman de zăpadă pe care tare voiam să-l spulber. Dar probabil încercase cineva să treacă şi probabil nu reuşise mai mult decât să adune şi mai multă zăpadă la un loc. Când însă să accelerez eu am frânat. Parcă n-aş fi vrut să rămân cu maşina suspendată pe frigul acela. Dar nici nu puteam renunţa.

Am dat câţiva metri înapoi şi am trecut prin zăpadă ca prin nisip, aproape fără să opună rezistenţă. Mergeam deja printr-un loc prin care urmele ultimei maşini abia se mai vedeau. Dar Yeti înainta fără efort. Ba chiar am şi decuplat butonul responsabil de off-road să văd ce se petrece. Parcă înainta un pic mai greu, dar nu era deloc mare diferenţa. Rula fără pic de ezitări. Tot căutând un loc de întors am hotărât să mergem tot înainte, să vedem unde duce acel drum. Şi aşa sunt incompatibil cu orientarea, dar acum chiar că nu mai ştiam pe unde merg. Simţeam însă că Yeti mă va duce el la capătul drumului, că voi ieşi cu el la liman.

Şanţuri de măcar 30 cm
Pentru mai multă siguranţă am revenit pe OFF-ROAD, mai ales că printre viile pe care le străbăteam doar mai intuiam că rulam pe un drum. Zăpada pe acolo era neatinsă, aşa cum o şi voiam. Chiar am coborât să văd ce urme lăsasem. Uitându-mă din spate mi-au plăcut roţile late, dar parcă şi mai mult şanţurile create.

N-am stat să măsor cât de adânci erau, dar aveau lejer peste treizeci de centimetri. Iar pentru a nu greşi mi-am luat o marjă serioasă de rezervă. Şi totuşi n-am simţit că maşina s-ar fi forţat, iar acest lucru mi-a dat şi mai mare încredere în ea. Nici n-am fost nevoit să turez motorul ca să ies dintr-o situaţie grea. Acum chiar eram convins că nu voi apela la cineva să mă scoată din zăpadă. Zăpadă mai mare chiar nu puteam întâlni, dar am avut senzaţia că deja i-am cerut cam mult.

Câte o mai avea de oferit...
Firesc, am ieşit fără emoţii la liman. Am revenit pe drumul de la care mă abătusem, doar că un pic mai sus. Făcusem probabil un ocol mare de tot şi n-am rezistat să nu mai merg pe drum drept. Parcă tot pe asfalt îl văd pe Yeti mai mult, deşi încă eram sub efectul demonstraţiilor pe zăpadă. Dar în plină iarnă nu m-am putut bucura şi de un recital pe asfalt. Era totuşi prea mult. Dar poate că Yeti ar fi fost pregătit şi pentru asta. Uneori, însă, e bine să te mulţumeşti şi cu mai puţin. Dar dacă tot ce mi-a arătat poate fi considerat puţin, atunci chiar că maşina asta mai are multe altele de oferit.
eb?