Renault a încercat acum câţiva ani să înscrie nava sa amiral, Vel Satis, pe coordonatele vechiului Megane bicorp, acel model pe care ori îl iubeai, ori îl urai. Cum următoarea generaţie din clasa compactă a primit atribuţii ceva mai normale, la fel s-a întâmplat şi cu cea mai tare maşină ce poartă sigla constructorului francez. I-a fost schimbat şi numele, aşa că trebuie să-şi croiască singură propriul drum spre succesul pe care veţi descoperi mai jos dacă îl merită sau nu.

Mi-a schimbat dispoziţia

Mă durea îngrozitor gâtul în dimineaţa întâlnirii cu Latitude. Totul începuse din senin, cu o zi în urmă, dar chiar înainte de a face cunoştinţă cu maşina încă mă întrebam dacă nu cumva ar trebui amânată. Suferise însă deja o reprogramare, dar aveam şi nasul înfundat, mă durea şi capul, adică dispoziţia mea nu era dintre cele mai fericite. Şi, totuşi, m-am prezentat la întâlnire. Maşina mă aştepta în soare, un soare de mai generos din cale-afară. Totuşi înăuntru nu era atât de cald cum m-aş fi aşteptat. Sofisticatul sistem de climatizare a fost primul care mi-a transmis că Latitude trebuie tratat cu atenţie. Ba poate scaunul, sau motorul, dar şi display-ul sistemului de navigaţie mi-au atras atenţia. Primeam semnale din toate părţile că amânasem deja cam mult întâlnirea cu Latitude.
Am părăsit parcarea parcă mai relaxat. Am resetat datele furnizate de computerul de bord şi am pornit la drum. Deşi e maşină din clasa mare, Latitude e bine închegată, cu suspensie numai bună pentru o călătorie promiţătoare. Nici prea fermă, dar nici prea moale. Şi scaunele sunt un pic tari, dar nu într-atât încât să dispară confortul. Iar spatele meu poate să depună mărturie în acest sens. Ştiţi prea bine cam cum îţi simţi muşchii când eşti răcit, iar ai mei nu dădeau deloc semne de nervozitate. Mai târziu vă voi spune şi cât de recunoscători i-au fost lui Latitude în acea zi.

Ştie să facă atmosferă

Vă spuneam de sistemul sofisticat de climatizare, însă în afară de un filtru în plus pentru aerul care intră în habitaclu Latitude dispune şi de un sistem de ionizare care chiar schimbă atmosfera. Dar, în plus, când apeşi pe un buton în genul celor care la alte maşini iese un suport pentru sticle, pahare sau doze, la Latitude iese un suport pentru parfumuri. Sunt două locaşe acolo şi probabil că soluţia oferită este cu mult peste ceea ce putem beneficia graţie variantelor uzuale. Nu ştiu cât m-aş fi bucurat dacă aveam la dispoziţie şi un parfum, nasul fiindu-mi în criză de simţ, ajutându-mă doar la respirat, dar motorul Diesel de 2 litri şi 170 CP îmi alina suferinţa la fiecare apăsare a pedalei de acceleraţie. În colaborare cu o cutie de viteze automată îşi făcea atât de bine treaba încât rezervele de putere păreau nesfârşite.
Într-un trafic aglomerat, doar era o sâmbătă senină numai bună pentru ieşit din oraş, numai ce n-am vrut n-am depăşit. Dar ştiţi că nici nu-mi place s-o ţin într-un slalom, ci doar să beneficiez de puterea maşinii atunci chiar când am nevoie să nu stau de pomană în spatele unuia care vorbeşte la telefon sau altuia căruia nici nu-i mai pasă de ce se petrece pe drum, atât de interesantă i se pare conversaţia cu cel sau cea de alături. Cum simte că pedala de acceleraţie este călcată ceva mai energic, răspunsul cutiei de viteze este prompt şi lasă în urmă maşina care adineauri era în faţă. Totul fără efort, fără gâfâieli, ci cu o uşurinţă remarcabilă, cum îi stă bine unei astfel de limuzine. Este clar că pe autostradă s-ar exprima la adevărata ei valoare şi probabil că după câteva sute bune de kilometri sau chiar mii parcurse într-un timp scurt o vei aprecia şi mai aproape de valoarea sa. Eu însă m-am mulţumit şi cu ceva mai mult de 200, dar suficient pentru a descoperi că în Latitude confortul este la el acasă.

Nu-i doctor, dar vindecă multe

Practic nimic nu te împiedică pe drum să faci ce vrei. Maşina îţi asigură tot concursul şi-ţi îndeplineşte orice dorinţă. Să vă spun ce-am descoperit când am urcat a doua oară la volan. Am văzut că scaunul şoferului are memorie, dar mai ales că beneficiază de masaj. Şi nu oricare, ci de două feluri. Un program masează tot spatele pe două trepte de intensitate, pe când lui celălalt trebuia să-i specifici cu precizie zona de acţiune. Eu l-am încercat pe primul, iar spatelui meu chiar îi trebuiau nişte impulsuri. Erau binevenite pentru răceala mea şi mă întrebam dacă n-are cumva ceva şi pentru gât. Dar n-o fi şi medic de acum, însă cu siguranţă vindecă multe suferinţe legate de patima pentru automobile.
Dacă tot n-am uitat să vă spun de ce spatele meu i-a fost recunoscător trebuie să amintesc şi de sistemul de navigaţie ce s-a dovedit precis atunci când avea informaţiile necesare. S-a plâns săracul că în unele zone posibilităţile noastre nu se situează la înălţimea aşteptărilor, dar la el am descoperit şi ceva ce nu-mi place la maşina asta: vocea care asigură navigaţia. Obişnuit cu “Ioana”, tipa pusă de Tom Tom vorbeşte cam ciudat româneşte, dar măcar vorbeşte la timp şi exact ce trebuie. Mă tot gîndesc la altceva ce nu mi-a plăcut la Latitude. Aş fi vrut să merg şi noaptea s-o văd cum luminează, dar nu-i vina ei că se mişcă mai repede decât se lasă întunericul. Oricum, n-a mers nici pe departe aşa repede cum poate şi dacă tot am precizat că resetasem la început datele computerului de bord, trebuie să precizez că am revenit acasă cu un consum mediu de 7,3 litri/100 kilometri, consum care lejer poate fi scăzut sub 7. N-am trecut decât pentru câteva secunde pe schimbatul manual al vitezelor, dar am revenit repede pe “D”, deoarece este atât de confortabil încât laşi sportivitatea pe altă dată. Pentru că eu chiar îmi mai doresc o întâlnire cu Latitude.