Greu de îmbunătăţit ceva ce e deja bun
Deşi m-am despărţit de CR-V, n-aş putea spune că l-am şi uitat. Îmi amintesc însă că acum mai bine de trei ani, după primul test cu modelul care schimba generaţia, nu prea găsisem ceva care să nu-mi placă la el. Acum vă spun din start ce nu mi-a plăcut la modelul cu facelift, care abia a ajuns în showroom-urile din România. Ei bine, nu mi-a plăcut sunetul care se aude atunci când semnalizezi.

Eram obişnuit cu unul ceva mai difuz, mai estompat, dar acesta era cam ascuţit, însă nu ştiu dacă nu cumva se datorează nivelului de echipare, unul ceva mai slab dotat de data asta. Poate că „slab” nici nu-i cel mai potrivit cuvânt din moment ce maşina este dotată standard cu scaune încălzite sau cu senzori de parcare, ca să enunţ doar două din atuurile care de regulă sunt trecute pe lista opţionalelor. Şi ce oare nu mi-a mai plăcut? Asta echivalează cumva cu o întrebare adresată celor de la Honda şi care ar suna cam aşa: „Cam ce trebuie să faceţi ca dintr-un model şi aşa foarte bun să faceţi unul şi mai şi?”.

Cotiere mai late
Noua generaţie CR-V, lansată la Salonul Auto de la Paris în 2006, s-a distins evident de precedenta, cum, din păcate, doar unii constructori care se mai respectă fac la fel. Acum, cei mai mulţi ne anunţă că au lansat o nouă generaţie a unui model, iar când te uiţi la el abia dacă sesizezi că e vorba de un facelift minor. Nici restilizarea suferită de CR-V nu-i spectaculoasă, dar ce să-i mai faci unei maşini care oricum arăta bine, care mergea bine şi care te făcea să te simţi bine? N-ai ce-i face, decât să încerci pe ici, pe colo să mai îmbunătăţeşti ceva care oricum funcţionează ireproşabil.

Şi uite-aşa de exemplu Honda a umblat la cotierele scaunelor din faţă. Le-a mai lăţit un pic, şi bine a făcut, dar la asta s-a redus îmbunătăţirea. Altceva nu avea ce să-i mai facă. La ce bun să umbli la designul exterior al maşinii la jumătatea ciclului de viaţă? Când faci un lucru temeinic de la început nici n-ai ce corecta pe traseu, ci doar optimiza.
Păi ce să-i mai faci climatizării când am urcat în maşină în una din cele mai călduroase zile din an, cu 35 gradel Celsius la umbră, şi cum am pornit motorul au trecut câteva secunde şi s-a apucat de trimis răcoare la foc automat? Într-un minut în habitaclu era aşa o boierie că tare n-aş fi coborât prea curând.
Sau cum să te bagi peste instalaţia audio care îţi asigură o calitate deosebită a audiţiei? Uşor de manevrat, uşor de setat totul pentru a beneficia de încă un dram de confort în plus.

Nu mai e i-CDTi, ci i-DTEC
Dar spuneam că am pornit motorul şi aici ajung iar la 2,2 litri Diesel, unul dintre favoriţii mei, care acum dezvoltă 350 CP, cu 10 în plus faţă de ce ştiam eu. Nu mai sunt convins că pe CR-V optim ar fi vreo 170 CP din moment ce sprintul de la 0 la 100 km/h îl pot realiza sub 10 secunde. Primind un plus de vigoare, motorul te face şi mai stăpân pe situaţie. Nu mai e i-CDTi, acum e i-DTEC.

Chiar şi fără cei zece căluţi în plus te ajuta să depăşeşti tot ce prindeai în cale, însă acum chiar că manevra amintită devine floare la ureche. Nu ştiu ce s-ar întâmpla dacă motorul ar colabora cu cutia automată introdusă în premieră de Honda pe un Diesel, pentru că ştiam deja de compatibilitatea deplină cu cutia de viteze manuală, cu şase rapoarte.
Am ajuns în treapta a şasea doar ca să-i fac pe plac indicatorului luminos de la bord, care te sfătuieşte să schimbi vitezele în momentul optim pentru un consum scăzut. El te pune să treci în treapta imediat superioară la 2.000 rot/min, iar dacă-l asculţi vei rări binişor apariţiile pentru alimentarea cu motorină. Alte ocazii n-am prea avut să ajung în ultima treaptă, pentru că mai mult am mers pe drumuri denivelate, cu multe gropi, însă CR-V nu s-a prea sinchisit de ele.

Suspensia e tot bună, nici prea rigidă şi nici prea moale.
Dar mi-am adus aminte de ceva ce-l pot adăuga cumva la minusuri. La viteze mici volanul se mişcă un pic mai greu decât m-aş fi aşteptat. Cum creşte viteza devenim prieteni buni şi acum iată am ocazia să spun tot ce nu mi-a mai plăcut. Stau şi încerc să-mi aduc aminte, chiar mă forţez, deşi sunt convins că nu mai găsesc nimic.

Aş întrerupe materialul şi l-aş mai completa doar atunci când îmi voi mai aminti ceva. N-aş vrea să vă pun răbdarea la încercare, dar fiţi convinşi că în caz că-mi voi aminti ceva voi găsi cumva o ocazie să şi semnalez respectivul neajuns. Dar mai degrabă sigur îmi voi aminti câte ceva plăcut, care va face despărţirea mea de CR-V şi mai greu de suportat.