autoplay
A aparut numarul 73
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
Ford-Fiesta_2011_1600x1200_wallpaper_0a_resize_1328285048
25 Martie 2011
Ford Fiesta -- Distinct si indraznet
Ford-Fiesta_2011_1600x1200_wallpaper_04_resize_1328285049
Ford-Fiesta_2011_1600x1200_wallpaper_13_resize_1328285050
Ford-Fiesta_2011_1600x1200_wallpaper_17_resize_1328285051

Fiesta este nu doar o nouă maşină, ci un nou proces, care dictează viitorul pentru dezvoltarea de produse Ford şi prin care se vor naşte alte maşini Ford.

Un Ford de dimensiuni mici pentru o generaţie nouă

Din faţă şi până în spate, Fiesta emană prezenţă şi personalitate. Partea frontală este distinctă şi îndrăzneaţă, specifică Ford. Grila inferioară trapezoidală şi ovalul dinstinctiv Ford caracterizează atât Verve Concept cât şi celelalte vehicule de ultimă generaţie din familia Ford.

Cromul şi lemnul lustruit sunt utilizate în mod selectiv ca ornamente cu aspect de bijuterie, pentru a conferi eleganţă şi sofisticare. Grila inferioară descrie acest efect cu rama sa curată, precisă, din crom.

Grila se termină cu o bară orizontală bisectoare pentru plăcuţa de înmatriculare şi este încadrată de o structură frontală cu aspect dinamic, sculptată ca o pereche de „muşchi tensionaţi” care au fost poziţionaţi de ambele părţi ale capotei.

Proiectat pentru viitor

Suprafeţele cu forme îndrăzneţe şi culorile şi materialele contrastante caracterizează un design al bordului care îi învăluie pe şofer şi pasageri şi crează un spaţiu personal. Prin aplicarea de culori şi ornamente create şi potrivite cu atenţie, interiorul noului model Fiesta satisface dorinţele unui spectru larg de clienţi, de la un simţ jucăuş al modei la o sofisticare matură.

Ca sursă de inspiraţie, echipa de proiectare a noului Fiesta a studiat mult stilul şi utilizarea bunurilor de lux şi a echipamentelor electronice pentru a crea imaginea şi senzaţia din interiorul noului Fiesta şi a elementelor principale de control.

De pe scaunul şoferului, atenţia este imediat atrasă de instrumentele de pe panoul de bord central al noului model Fiesta. Proiectat pentru o populaţie globală familiarizată cu limbajul de proiectare şi operarea intuitivă a telefoanelor mobile şi a dispozitivelor de ascultare a muzicii, panoul central Fiesta găzduieşte Interfaţa om-maşină (Human Machine Interface (HMI), legată la un ecran multifuncţional într-un locaş montat sus, aproape de câmpul vizual al şoferului.

Din punct de vedere funcţional, un element-cheie al designului este decuplarea de la elementele tradiţionale ale sistemului de divertisment din interiorul maşinii - ecran, butoane de control şi dispozitive electronice - lucru ce nu a fost posibil doar prin dezvoltarea tehnologiilor de bază. Separarea acestor elemente a permis designerilor să dispună butoanele de control în poziţii optime din punct de vedere ergonomic într-un model care se aseamănă cu logica de folosire a unui telefon mobil modern.

Sistem de direcţie uşor, ecologic

Un factor esenţial pentru manevrarea uşoară, agilă a noului Fiesta este o nouă caracteristică - utilizarea pentru prima dată a servodirecţiei complet asistată electric (Electric Power Assist Steering - EPAS) la un Ford european.

EPAS înlocuieşte sistemul tradiţional cu putere asistată hidraulic al generaţiei anterioare Fiesta, care necesita un efort mai mare în manevrele la viteză mică cum ar fi parcarea şi condusul urban.

EPAS furnizează de asemenea o reducere notabilă a consumului de combustibil prin funcţionarea doar atunci atunci când este solicitată servodirecţia şi se dezactivează când nu este solicitată, în acest fel reducând puterea pe care o consumă de la motor şi deci combustibilul necesar. Aceasta este o comparaţie favorabilă faţă de o pompă hidraulică tradiţională, care funcţionează în mod continuu odată ce a fost angajată aprinderea maşinii.

Experţii în dinamica conducerii de la Ford erau conştienţi că unele sisteme EPAS compromit modul în care se „simte” volanul. În consecinţă, s-au depus eforturi mari pentru reglarea în detaliu a sistemului EPAS al noului Fiesta pentru a se asigura că oferă răspunsul exact de direcţie care se aşteaptă de la un vehicul Ford.

Rezistenţă structurală pentru siguranţă

Conform strategiei Ford privind siguranţa, oţelurile cu o rezistenţă mare sunt folosite în zone ale vehiculului în care rezistenţa structurală şi rigidizarea sunt esenţiale pentru rezistenţa la impact. Acestea includ structura planşeului, lonjeroanele faţă, grinda şi inelul lateral de rigidizare integrat, ultrarigid, care protejează împotriva impactului lateral.

Materiale cu o mare rezistenţă au fost folosite pentru a crea o secţiune a stâlpului „B” extrem de rigidă şi o secţiune dură a carcasei în faţă şi în spate. Sarcinile de şoc sunt de asemenea transferate lateral, în direcţia opusă a vehiculului, prin traversele cadrului şasiului, pentru a maximiza disiparea forţelor de impact lateral.

Acest inel integrat de rigidizare laterală rezistă la intruziunea laterală în cazul unei coliziuni şi ajută structura caroseriei să administreze eficient energia impactului - indiferent dacă este frontal, lateral sau din spate.

Putere mare, emisii mici

În toată gama de modele, noul Fiesta combină diferite grupuri motopropulsoare îmbunătăţite şi eficiente cu reducerea în greutate pentru a oferi o mai bună economie de combustibil şi reduceri ale emisiilor de CO2.

Noua gamă Fiesta - cu patru motoare pe benzină Duratec cu 16 valve şi două motoare pe motorină, Duratorq TDCi - oferă o medie de emisii CO2 previzionată pentru întreaga gamă de 132 g/km, o îmbunătăţire cu 1,3 % faţă de modelul Fiesta anterior, deja eficient.

Totuşi, acesta este doar începutul poveştii; noul Fiesta oferă de asemenea cel mai nou model din gama Ford ECOnetic cu emisii reduse de CO2. Noul Fiesta ECOnetic oferă cuplul impresionat al motorului Ford Duratorq TDCi de 1,6 litri cu emisii ţintă de CO2 de doar 98 grame pe kilometru.

Noul Fiesta este cu aproximativ 40 kilograme mai uşor decât predecesorul său şi este de asemenea printre cei mai buni din clasa sa, datorită zonei frontale mici, de 2,08 metri pătraţi şi unui coeficient de rezistenţă de 0,33. În mod similar, în timp ce mulţi dintre competitori au devenit din ce în ce mai înalţi cu fiecare nouă generaţie, noul Fiesta a redus înălţimea cu 36 m faţă de modelul anterior.

 Duratorq TDCi - mai bun ca niciodată

Două motoare populare Duratorq TDCi, cu moderna injecţie common-rail, sunt disponibile pentru noul Fiesta, oferind noi tehnologii, economie îmbunătăţită de combustibil, emisii scăzute de CO2 şi o performanţă superioară.

Clienţii noului Fiesta pot alege între popularul motor TDCi de 1,4 litri, 68 CP şi cel de 1,6 litri, 90 CP, ambele oferind o economie îmbunătăţită de combustibil faţă de modelul anterior Fiesta corespunzător.

La noul model Fiesta, ambele sunt clasificate la fel pentru consumul combinat de combustibil, de doar 4,2 litri la 100 kilometri şi emisii de CO2 de doar 110 g/km - o îmbunătăţire faţă de modelul Fiesta anterior de 6,7% pentru cel de 1,4 litri şi de 4,6% pentru cel de 1,6 litri. În termeni reali, această îmbunătăţire este egală cu economisirea a aproximativ 45 litri de combustibil la distanţa medie condusă într-un an (15.000 kilometri) pentru TDCi de 1,4 litri - sau un rezervor de combustibil suplimentar pentru fiecare client.

În alte condiţii, modelul TDCi de 1,4 litri consumă 5,3 litri la 100 kilometri în ciclul urban şi 3,5 litri la 100 kilometri în ciclul extraurban. Modelul TDCi de 1,6 litri se încadrează la un consum de 5,2 litri la 100 kilometri în mediul urban şi 3,6 litri la 100 kilometri în mediul extraurban.

Noul motor Duratec Ti-VCT

Noul Fiesta oferă şi mai multe opţiuni pentru clienţi legate de grupul motopropulsor prin introducerea în gamă a unui motor mult mai puternic pe benzină, Duratec cu distribuţie variabilă dublă (Twin Independent Variable Cam Timing - Ti-VCT), de 1,6 litri.

Noul motor Duratec Ti-VCT de 120 CP este oferit exclusiv la modelul noul Fiesta Sport. Fiesta Sport accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,9 secunde şi se află în vârful gamei de motoare pe benzină ale noului Fiesta, alăturându-se aclamatelor motoare pe benzină de 1,25 şi 1,4 litri.

În ciuda caracterului său agresiv şi a celor 20 CP în plus, noul Duratec Ti-VCT este totuşi mult mai eficient din punct de vedere al combustibilului decât motorul de 1,6 litri, 100 CP al modelului anterior Fiesta. Noul Fiesta Sport oferă totuşi o economie combinată de combustibil de 5,9 litri la 100 kilometri şi emisii de CO2 de 139 g/km.

comentarii
 
In concediu
voteaza autoplay
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite