Noul Volkswagen Tiguan -- O aparitie remarcabila
|
||
|
||
|
||
Işi urmează propriul drum
Desigur că noul Tiguan impresionează pe şosea, dar abia pe teren, Tiguan „Track & Field” şi „Track & Style” vor demonstra ce pot cu adevărat. Mulţumită secţiunii frontale concepute special pentru off-road, veţi urca cu uşurinţă pante abrupte, scutul inferior nefiind doar un simplu element de design.
Noul Tiguan impresionează prin caracteristicile dinamice şi de confort in oraş, pe şosea şi pe autostradă, mulţumită, printre altele, suspensiilor cu reglaj adaptiv DCC, disponibile opţional, şi a noilor sisteme de asistenţă pentru şofer, care preiau multe dintre sarcinile şoferului. Numeroasele funcţii de eficientizare sporesc plăcerea de a conduce.
Mai multă lumină, mai mult aer, mai multă plăcere la condus. Trapa panoramică glisantă cu acţionare electrică (disponibilă ca dotare opţională) conferă interiorului o ambianţă similară cabrioletelor. Această senzaţie poate fi explicată cu uşurinţă: suprafaţa vitrată a trapei este de trei ori mai mare decit la trapele obişnuite, ceea ce permite incidenţa optimă a luminii naturale. Iar atunci cind soarele este prea puternic, jaluzeaua integrată vă protejează de căldură şi lumină.
Vă susţine in orice situaţie
Apăsind doar un buton, activaţi diferitele sisteme de asistenţă ale modului off-road care este inclus in echiparea standard a versiunilor „Track & Field” şi „Track & Style”: pe teren accidentat, manevrabilitatea este optimizată cu asistentul de coborire a pantelor, asistentul de pornire din rampă, reglajele mai sensibile ale pedalei de acceleraţie şi un sistem anti-blocare deosebit de sensibil.
Zone urbane sau zone rurale? Noul Tiguan „Track & Field” se simte peste tot ca acasă. Cu partea frontală in design special de off-road, face faţă cu uşurinţă aproape oricărei pante, asigurind astfel plăcerea nelimitată a condusului. Detalii speciale, precum scutul inferior, amplifică aceste caracteristici şi accentuează designul off-road.
Cu Tiguan „Track & Style” puteţi să călătoriţi peste munţi şi peste văi. Structura părţii sale frontale permite abordarea unor unghiuri mari de atac. Jantele din aliaj uşor „Philadelphia” de 17”, bandourile cromate de la geamuri şi bandourile cromate de protecţie, aplicaţiile cromate la butoanele de acţionare a oglinzilor şi geamurilor, precum şi inserţiile decorative „Silver Metallic” la panourile uşilor conferă design-ului un stil aparte, iar masca frontală de off-road, scutul inferior, modul off-road şi tracţiunea integrală 4MOTION permit abordarea terenului accidentat.
Linişteşte
Noul Tiguan vă oferă sentimente plăcute in dublu sens. Pe de o parte pentru că deplasarea cu această maşină este pur şi simplu o plăcere, iar pe de altă parte, pentru că in timpul acestor deplasări işi menţine emisiile şi consumul cit se poate de reduse: cu motoare şi transmisii precum TSI, TDI şi DSG. Aceste inovaţii de la Volkswagen constituie baza pentru BlueMotion Technologies, cu care veţi conduce economic şi cu emisii de CO2 reduse, mulţumită sistemului Start-Stop şi a funcţiei de recuperare a energiei de frinare.
Inovatoarea transmisie automată cu dublu ambreiaj DSG reprezintă un important pas inainte pentru dezvoltarea cutiilor de viteze moderne. In doar citeva sutimi de secundă, sistemul schimbă in următoarea treaptă de viteză, care este deja preselectată, procesul fiind aproape imperceptibil şi neintrerupind puterea de tracţiune. Accelerările sportive devin astfel şi mai incitante, mulţumită acestui timp extrem de scurt de reacţie. Ca să fim concişi: plăcere pură de a conduce, in şase trepte de viteză.
Chiar dacă, de exemplu, pe marginea benzii de rulare este gheaţă, iar in interiorul benzii suprafaţa este foarte aderentă, tracţiunea integrală 4MOTION (oferită ca dotare opţională) asigură, in citeva milisecunde, distribuţia puterii optime pentru fiecare roată in parte, corespunzător terenului pe care se deplasează. Astfel roata nu se invirte in gol şi nici nu se blochează, ceea ce permite o tracţiune excelentă, pe aproape orice fel de suprafaţă de rulare.
Economic
Motoarele TSI ale noului Tiguan entuziasmează datorită agilităţii, a cuplului puternic şi a rulării line. Aceste propulsoare vor face impresie bună chiar şi la staţia de alimentare: aici le vor fi apreciate eficienţa şi consumul redus. Un alt highlight sunt motoarele TSI cu BlueMotion Technology, care funcţionează cu un consum impresionant de mic de combustibil, in condiţiile unor performanţe foarte dinamice. Motoarele descrise pot fi combinate cu transmisia manuală cu 6 trepte de viteză sau cu transmisia automată DSG cu dublu ambreiaj şi 7 trepte de viteză (dotare opţională).
Toate motoarele TDI cu patru cilindri şi cu tehnologie common-rail urmăresc cu consecvenţă optimizarea consumului şi reducerea emisiilor de noxe. De aceea dispun, in echiparea standard, de filtru de particule Diesel. Indiferent de motorizarea pentru care veţi opta, Tiguan işi transmite puterea asupra punţii frontale prin intermediul cutiei de viteze manuale cu 6 trepte de viteză sau a transmisiei automate DSG cu dublu ambreiaj şi cu 7 trepte de viteză.
comentarii





DOUA NOI MODELE COMPLETEAZA GAMA DACIA
