Volvo -- DRIVe Towars Zero
|
||
Intre anii 2006 şi 2014, compania Volvo Cars investeşte 15 miliarde coroane suedeze (in jur de 1,6 miliarde euro) in cercetare şi dezvoltare cu scopul de a reduce consumul de carburanţi şi emisiile de noxe in intreaga gamă de modele comercializate. „Avem deja in portofoliul nostru o gamă largă de modele cu nivele de emisii CO2 foarte competitive. Electrificarea reprezintă un pas important in a reduce semnificativ emisiile de noxe”, declară Peter Mertens, Senior Vice President, Research & Development la Volvo Car Corporation. El adaugă: „Suntem increzători că 95 g CO2/km pină in 2020 reprezintă un obiectiv just pentru toate ţările Uniunii Europene. Totuşi, atingerea acestui obiectiv depinde foarte mult şi de concluzia discuţiilor privind ciclul de conducere in Europa. Modul in care electricitatea şi biocombustibilii vor fi valorificate pe parcursul acestui ciclu reprezintă una dintre problemele cruciale ce trebuie soluţionate”.
Dedicarea companiei Volvo Cars in protejarea mediului inconjurător datează incă din anii ’70 şi cuprinde intreg ciclul de viaţă al produselor sale, de la faza de design, dezvoltare şi producţie, pină la utilizare, servisare şi reciclare. Legat de acest aspect, obiectivul principal pe parcursul acestor etape il constituie utilizarea eficientă a energiei şi resurselor disponibile, reducerea emisiilor şi folosirea materialelor anti-alergice in interiorul tuturor autoturismelor Volvo.
In 2008, Volvo a introdus emblema DRIVe, un simbol al dedicării colective a companiei Volvo Cars către o industrie auto mai verde. Acest simbol reflectă atit angajamentul companiei către mobilitate durabilă şi emisii ZERO, cit şi promisiunea de imbunătăţire constantă a performanţelor in acest sens. „Noi cei de la Volvo nu simţim că ar exista undeva o cale predefinită sau nişte paşi clari de urmat către atingerea unei mobilităţi durabile. Pe de o parte, premisele locale variază foarte mult atunci cind este vorba de biocombustibili şi infrastructura necesară implementării lor. Pe de altă parte, asistăm cu toţii la apariţia unor tehnologii din ce in ce mai avansate in domenii precum electrificarea, ceea ce schimbă in mod natural toate aceste premise” declară Peter Mertens.
Dezvoltarea produselor pe trei zone principale
Volvo urmăreşte trei zone principale pentru a reduce impactul produselor sale asupra mediului: creşterea eficienţei motorizărilor, combustibili regenerabili şi electrificarea. Aceste trei piste vor coexista şi varia important in strategia Volvo pe următorii ani, cu scopul de a reduce treptat consumul de carburant şi emisiile de noxe la nivelele solicitate de autorităţi, clienţi şi mediu.
Motorizări Diesel eficiente
C30, S40 şi V50 reprezintă in prezent cele mai economice modele DRIVe, cu un consum mediu de 3,8 l/100km şi emisii CO2 de pină la 99 g/km.
Compania Volvo Cars este de părere că cel mai eficient mod de a reduce emisiile totale de dioxid de carbon generate de gama sa de modele pe termen scurt este reducerea consumului de combustibil pentru motorizările Diesel şi benzină comercializate. Acest lucru este posibil deoarece reducerea emisiilor pentru maşinile vindute in volume mari va avea un efect total mai mare şi va aduce mai multe rezultate favorabile pe termen scurt decit reducerile mari de CO2 pe volume mai mici vindute. In acest sens Volvo va introduce in următorii ani motorizări Diesel din ce in ce mai eficiente şi tehnologie Start-Stop pe intreaga gamă de modele comercializate.
Combustibili regenerabili
Volvo oferă modele alimentate de benzină, Diesel, etanol şi gaz natural sau biogaz. Modelele Volvo Flexifuel, cele care practic merg atit cu benzină, cit şi cu bioetanol, constituie in momentul de faţă una dintre cele mai diverse oferte din piaţă.
In următorii ani o a doua generaţie de biocombustibili (Diesel sintetic, spre exemplu) va putea fi folosită in autoturisme Volvo.
Hibrizi şi maşini electrice
In anul 2012 clienţii vor putea achiziţiona hibrizi plug-in electrici Volvo, adică maşini care pot fi reincărcate cu ajutorul unei prize normale. Aceste maşini sunt puse in mişcare atit de un motor convenţional, cit şi de un motor electric alimentat de un pachet de baterii. Sursa principală de alimentare şi propulsie o reprezintă energia electrică, iar motorul Diesel intră in acţiune doar atunci cind distanţa parcursă este mai mare decit cea asigurată de autonomia bateriei.
Pentru distanţe scurte sau condus in oraş este mai mult ca sigur că maşinile alimentate pur electric vor fi mai solicitate. Volvo are soluţii şi in acest sens. Proiectul Volvo C30 Electric deja a atras atenţia presei internaţionale. Compania Volvo Cars a primit deja cereri din partea unor clienţi potenţiali din SUA, insă primul client confirmat va fi in Suedia. In iunie 2010 Volvo Cars şi compania energetică Göteborg Energi au semnat o scrisoare de intenţie privind cooperarea in domeniul vehiculelor electrice şi infrastructurii de reincărcare.
comentarii





DOUA NOI MODELE COMPLETEAZA GAMA DACIA
