autoplay
A aparut numarul 135
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
geneva auto show
15 Martie 2007
Autor: Dragos Gaspar
Stralucire la Geneva, dar sa nu uitam de rable!
Intr-o vreme in care romanii asteapta cu sufletul la gura sa inceapa programul prin care sa scape de rable si sa-si cumpere masini noi, dar si sa se hotarasca odata ce se va intimpla cu taxa pentru prima inmatriculare, lumea auto are cu totul alte preocupari si si-a dat intilnire la Salonul Auto de la Geneva, unde pina pe 18 martie s-a desfasurat cea de-a 77-a editie a prestigioasei manifestari. Initiata la Salonul Auto de la Paris de anul trecut, tendinta ca fiecare constructor sa-si arate grija fata de mediu a crescut acum in intensitate, variantele alternative de propulsie fiind la loc de cinste cam in fiecare stand din capitala Elvetiei. Dar nu mai putin importanta a fost si avalansa de premiere mondiale, unele dintre ele extrem de asteptate pe piata romaneasca
geneva auto show aston_martin
geneva auto show audi a5
geneva auto show audi RS wagon
geneva auto show bio powered saab
geneva auto show BMW m3 concept

Dacia a mizat pe Logan MCV
Pentru al treilea an consecutiv, Dacia a avut propriul stand la Geneva, dar de data asta n-a mai surprins asistenta asa cum a reusit in 2006, cind s-a prezentat cu tulburatorul concept Steppe. Acum a pus in centrul atentiei masina rezultata de pe urma conceptului -– break-ul MCV. Chiar si daca n-a mai reprezentat aceeasi senzatie, Dacia ramine o piesa de rezistenta din angrenajul Renault, fapt subliniat si in conferinta de presa a constructorului francez. Inca trei variante de caroserie pe platforma Logan sint asteptate pina in 2009, cind expira contractul-angajament initiat de Carlos Ghosn, seful Aliantei Renault-Nissan.


Logan MCV, foarte spatios si cu o capacitate mare de incarcare, a fost lansat in ianuarie 2007 pe pietele europene si in anumite tari din Magreb si Orientul Apropiat. De la lansarea sa, acest model suscita un puternic interes din partea publicului. Site-urile Internet ale Dacia din diferite tari europene au inregistrat un trafic de 600.000 vizitatori in ianuarie, iar mini-site-urile consacrate Logan MCV (www.logan-mcv.com), au inregistrat peste 100.000 de vizitatori. Primele rezultate sint promitatoare. In Romania si Bulgaria au fost inmatriculate deja peste 4.800 de vehicule.

In tarile Europei Occidentale, comenzile depasesc asteptarile, cu peste 12.000 inregistrate in Franta, Germania si Belgia, numai pentru luna ianuarie. Versiunea cu 7 locuri, care reprezinta in medie 40 la suta din vinzari, este cea mai cautata. Clientii sint sedusi de raportul imbatabil pret/prestatii, de modularitatea si capacitatea de incarcare. Pe de alta parte, Logan MCV beneficiaza de imaginea puternica a Logan in materie de calitate. In 2006, analizele efectuate de mai multe suporturi media auto au plasat Logan pe primul loc la capitolul calitate/fiabilitate. Ca si in cazul berlinei, robustetea si simplitatea au fost elementele definitorii in ceea ce priveste conceptia Logan MCV.


Logan VAN, prima furgoneta a marcii Dacia destinata micilor intreprinzatori si comercianti, lansata pe pietele din Romania si Bulgaria in februarie 2007, va sosi la sfirsitul lui 2007 pe celelalte piete. In 2007, Logan va incepe cucerirea unor noi teritorii sub marca Renault. Productia si vinzarile modelului Logan vor demara, pana in luna iulie, in Iran, India si Brazilia. Tot din aceasta primavara, Logan va fi prezent si in Argentina.

Ford Mondeo, cea mai asteptata premiera mondiala
Bine primite pe piata romana vor fi si noile modele prezentate in premiera mondiala la Geneva. Noul Ford Mondeo si-a propus ca prin designul abordat si grija manifestata pentru finisajele interioare sa atace frontal concurenta din clasa medie si, la concurenta cu Skoda Fabia si Mercedes-Benz Clasa C, credem ca pentru majoritatea romanilor a fost cea mai asteptata premiera.


Noul, impresionantul si distinctul Ford Mondeo sintetizeaza limbajul stilistic "kinetic design" al firmei Ford si introduce numeroase caracteristici tehnice noi in gama Ford. S-au folosit ca baza punctele forte cunoscute, obtinindu-se mai ales o dinamica a deplasarii imbunatatita si caracteristici suplimentare pe linie de securitate.
Trei tipuri de caroserii, toate tributare stilului "kinetic design", vor fi lansate simultan in intreaga Europa, incepind cu vara anului 2007. Noua gama Mondeo ofera numeroase optiuni de tapiserie si o gama variata de motorizari si transmisii care asigura noi niveluri de rafinament si confort atit in segmentul mediu, dar si in portofoliul Ford Europa.


Noul Mondeo propune noi niveluri ale limbajului stilistic "kinetic design" si inglobeaza toate elementele-cheie ale acestuia. Toate elementele de stil sint subordonate obtinerii unui profil suplu si dinamic ce simbolizeaza putere si gratie, astfel incit noul Mondeo sa se deosebeasca de o masina "iesita de pe banda".


Imediat vizibila din partea frontala este "fata" distinctiva a noului Mondeo, caracterizata prin masca inferioara de forma trapezoidala; un element de "kinetic design" tot mai mult recunoscut ca facind parte din noua identitate Ford si care este deja evidenta pe numeroase modele Ford recente, inclusiv S-MAX si reproiectatul Ford C-MAX.
In privinta tinutei de drum, noul Mondeo duce mai departe prestatia actualei generatii. Masina vine echipata standard cu ABS, ESP, aer conditionat, lumini "follow-me-home", computer de bord si conector MP3.


Cumparatorii pot opta pentru pornirea masinii prin apasarea pe un buton, precum si pentru sisteme avansate care asista soferul, regasite de obicei pe masinile din clasa premium: Adaptive Cruise Control cu sistemul Forward Alert, Interactive Vehicle Dynamics Control, Hill Launch Assist si un sistem de monitorizare a presiunii in pneuri. Multe dintre aceste sisteme pot fi accesate si configurate prin intermediul consolei HMI (Human Machine Interface).
Tot in privinta tinutei de drum, inginerii de la Ford au adus mai multe modificari pentru a reduce zgomotul la rulare, vibratiile si pentru a imbunatati reactiile masinii in cazurile limita. Astfel, ampatamentul a fost marit, suspensiile fata au fost optimizate, puntea spate primeste o suspensie multi-link de ultima generatie, iar sistemul de directie a fost si el imbunatatit. Zgomotul la interior a fost micsorat cu 3 decibeli fata de generatia precedenta.

Furia japoneza s-a mai estompat
A doua generatie a Skoda Fabia va gasi cu siguranta simpatizanti pentru clientii ce cauta o masina cu care sa se descurce cu usurinta in oras, dar care sa le ofere placerea condusului chiar si la deplasari mai lungi. Skoda a prezentat si o masina sport bazata pe Fabia, care daca tot arata bine putea primi totusi alt nume, nu S2000. Tot la traficul aglomerat s-a gindit si Renault cind a reinventat Twingo, modelul sau de intrare in gama fiind apreciat in Europa de vest si este de asteptat sa se bucure de o mai mare atentie si in Romania.


Furia japoneza s-a mai estompat la Geneva, atit Toyota, cit si Honda epuizind pentru moment modelele noi-noute cu care sa-si puna pe ginduri concurenta. Honda a dat o veritabila lovitura de imagine prezentindu-si monopostul de Formula 1 cu imaginea Pamintului dupa ce a renuntat sa-l mai tapeteze cu numele sponsorilor, demonstrind ce inseamna intr-adevar sa-ti pese de mediu. Cu senzationala berlina FCX arata ca pot exista performante si la masinile cu pila de combustibil, acelasi lucru reusindu-l si cu Hybrid Sport Concept.

Toyota a strins iarasi mii de jurnalisti la conferinta sa de presa si cu siguranta vizitatorii expozitiei de la Geneva au fost fermecati de FT-HS, un coupe-cabriolet hybrid cu forme extrem de seducatoare, precum si de varianta sportiva, TS, a modelului din clasa mica, Yaris. Si Lexus, divizia de lux de la Toyota, a mizat tot pe un model ce se impaca bine cu mediul, LS 600h, al doilea dupa RX 400h ce beneficiaza de tehnologia hybrid construita de Toyota pentru Prius (benzina-electric). De asemenea, era inevitabil ca musculosul IS-F sa nu atraga atentia, ca sa nu mai vorbim de faza a II-a a conceptului de coupe sportiv, LF-A.

Pas inainte pentru KIA
Ca de obicei, bine puse la punct au fost aparitiile granzilor Mercedes-Benz, prezentarea noii Clase C fiind de-a dreptul stralucitoare, pe masura masinii, BMW si Audi, dar trebuie remarcat si curajul chinezilor de la Brilliance si a rusilor de la Russo-Baltique de a calca in premiera pragul Salonului de la Geneva. Kia facut un pare pas inainte cu cee'd cind a hotarit sa ofere 7 ani garantie si a venit la Geneva, pe linga hatcback-ul asteptat in aprilie in Romania, si cu un spatios break, dar mai ales cu un spectaculos concept cabrio ex_cee'd.


Parca mai multe ca niciodata, masinile sportive au facut deliciul asistentei si era practic imposibil sa treci cu vederea modele de la marci precum Bugatti, Wiesmann, Koniegsegg, Spyker sau Lotus, ori de la renascutele Abarth sau Donkervoort.
Dar pina ca romanii sa se gindeasca la astfel de masini ei vor trebui sa treaca mai intii de filtrul reinnoirii Parcului auto, insa vor avea parte de inca un an in care nu se va tine cont de cerintele pietei, ci se vor acorda cote tuturor constructorilor interesati. Unii vor epuiza numarul de masini acordate in citeva ore, altii nu vor reusi nici in citeva luni bune, dar de ce sa facem un lucru bun de la un capat la celalalt daca exista variante pentru a-i complica inutil existenta?

Ilie Nastase a urcat in portbagajul break-ului MCV!
Ilie Nastase a vizitat Salonul Auto de la Geneva in chiar prima zi rezervata presei si n-a ezitat sa treaca pragul standului Dacia. Jovial si mereu pus pe glume, asa cum il stim, el a tinut sa arate intr-un mod original cit de incapator este portbagajul break-ului MCV. A urcat pur si simplu in portbagaj si a dat de inteles tuturor celor prezenti ca se simte chiar stingherit de atit de mult spatiu.

OPEL GT este "Cabrio of the Year" 2007
Un juriu complet independent, Comitetul Cabriolet, compus din 21 de jurnalisti auto din douasprezece tari, a hotarit ca Opel GT este laureatul editia a 14 a "Cabrio of the Year". Pentru a fi considerat eligibil, un model nu trebuie sa depaseasca pretul de 38.000 de euro. Precedentele cistigatoare au fost, incepind din 1994, urmatoarele: PEUGEOT 306, FIAT Barchetta, BMW Z3 Roadster, MERCEDES-BENZ SLK, CHEVROLET Camaro Convertible, HONDA S2000 Roadster, OPEL Speedster, PEUGEOT 206 CC, MG TF, CITROEN Pluriel, OPEL Tigra TwinTop, NISSAN 350Z Roadster si ALFA ROMEO Spider.

Shakira a dinamitat standul SEAT
In cadrul conferintei de presa, Shakira a vizitat standul SEAT impreuna cu presedintele companiei, Erich Schmitt. "M-am distrat excelent pina acum in turneul pe care il sustin chiar si atunci cind chiar am fost cuprinsa de febra", a comentat Shakira facind aluzie la sloganul «Catch the fever» si la faptul ca a racit in timpul turneului. "Nu ma asteptam sa urmez sloganul campaniei SEAT la propriu. Oricum, ma voi intoarce inainte ca turneul meu sa ia sfirsit, impreuna cu SEAT in orasele in care nu am reusit sa sustin concertele".

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite