Chiar când să mă apuc să scriu despre faptul că Renault a preferat Marocul pentru a construi încă 350.000 de unităţi Dacia pe an în loc să extindă locaţia de la Mioveni au apărut informaţii calde despre desfăşurarea Programului Rabla în 2011. N-am mers mai departe încercând să înţeleg decizia francezilor, pentru că am primit o lovitură din partea lui Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor.
Am tot spus pe parcursul anului trecut că Borbely a făcut exact ce-a trebuit pentru ca „Rabla” să nu-şi trădeze deloc menirea. Pe de o parte a casat maşini mai vechi de zece ani de a atras admiraţia UE, dar a şi contribuit decisiv la impulsionarea vânzărilor de modele noi. Ăsta este dublul rol pe care trebuie să-l joace „Rabla”, iar Borbely a făcut totul ca la carte. N-am să repun pe tapet meritele sale, dar voi sublinia singura gafă pe care au făcut-o oamenii săi. N-a fost deloc în regulă anunţul de la sfârşitul anului trecut că pentru 2011 se va merge cu patru tichete valorice, dar totul s-a reglat din mers şi până la urmă Programul s-a dovedit un succes.
Aşteptările pentru 2011 sunt însă mult mai mari. Iar Borbely a început promiţător, anunţând că a introdus în Program şi instituţiile publice. Sunt convins că mai are şi alte atuuri pe care le va scoate la nevoie, dar am aşteptat ca Programul să fie funcţional cât mai devreme cu putinţă. L-am auzit în 2010 spunând că Programul Rabla 2011 va începe pe 1 ianuarie, apoi a fost fixată data de 15 februarie, pentru ca acum să facă nişte calcule şi să rezulte că în jur de 20 martie vor putea fi casate primele maşini.
Tare târziu. Păi tocmai la început de an ar fi avut nevoie dealerii de un impuls consistent, dar nu-i exclus ca Borbely să aştepte un feedback şi de la taxa auto, pe care a mărit-o binişor pentru acest an. Poate vrea să vadă ce se petrece cu vânzările în aceste trei luni în care este limpede că nu se vor mai aduce atât de multe maşini second-hand ca în 2010. Eu deja am semnale că oamenii au început să cumpere maşini la mâna a doua din România, evitând să mai meargă după ele prin Germania.
Practic, strategia lui Borbely cu taxa auto îşi va atinge scopul, dar, deocamdată, cei care caută maşini nu se îndreaptă într-un număr prea mare spre dealerii de maşini noi. Ar fi luat calea asta doar cu stimulentul oferit de stat în Programul Rabla, însă, în loc să pornească în trombă, „Rabla” a plecat şi de data asta cu frâna de mână trasă.
Borbely a gafat deja, iar o dată pe an îi este de ajuns!





DOUA NOI MODELE COMPLETEAZA GAMA DACIA
