autoplay
A aparut numarul 73
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
sua_resize_1327948305
25 August 2011
Desi ar fi putut avea un V8 -- SUA opteaza pentru patru cilindri!
Motoarele in patru cilindri au devansat propulsoarele in şase cilindri, devenind cea mai populară alegere pe piaţa americană, cu o pondere de 43% din volumul de vehicule uşoare comercializate in prima jumătate a acestui an, potrivit IHS Automotive.
In 2005, propulsoarele V6 deţineau o pondere identică de 43% din vehiculele comercializate. Dar, in numai şase ani, propulsoarele in patru cilindri au ciştigat cotă de piaţă in detrimentul celor in şase cilindri, depăşind numărul acestora in 2009. Iconicul V8 american a cunoscut o recesiune şi mai rapidă. Doar unul din şase motoare noi este acum un V8, spre deosebire de unul din trei in 2005.
Reducerea numărului de cilindri este chiar mai accentuată dacă scoatem din ecuaţie flotele de vehicule, care includ pick-up-uri şi furgonete pentru curăţătoriile de covoare. Pină acum, peste jumătate dintre vehiculele comercializate persoanelor fizice aveau propulsoare in patru cilindri, faţă de numai o treime in 2006, potrivit unei statistici JD Power.
Doi factori au influenţat această tendinţă. Clienţii nemulţumiţi de preţurile ridicate ale carburanţilor preferă motorul cu o capacitate mai mică. In acelaşi timp, constructorii reduc capacitatea cilindrică a propulsoarelor pentru a indeplini noile norme de poluare federale care intră in vigoare in 2016.
Aceste două tendinţe remodelează piaţa auto americană. Vinzările de vehicule mai mici sunt in creştere: vehiculele de clasă mică şi medie reprezintă 44% din vinzări anul acesta, faţă de 36% in 2005. Iar schimbările modifică propulsoarele, in condiţiile in care noile tehnologii oferă mai multă putere raportat la numărul de pistoane. „Oferim un flux continuu de tehnologii noi”, a afirmat Greg Johnson, manager pentru integrarea trenurilor de rulare al Lincoln, in parte datorită aşteptărilor clienţilor, care anticipează o creştere a preţurilor carburanţilor şi „vor continua să voteze cu portofelul”.
Ford Motor Co. va lansa o nouă gamă eficientă de propulsoare sub umbrela tehnologiei EcoBoost, precum şi şase transmisii care vor acoperi intreaga gamă de modele comercializate pe piaţa americană. Noile tehnologii inseamnă că clienţii nu vor trebui să renunţe la putere. Motoarele aspirate ale Ford livrează in mod normal 80 CP pe litru, in timp ce tehnologia EcoBoost poate furniza pină la 120 CP/ litru. Şi Johnson adaugă: „Acest lucru nu reprezintă un compromis. Ai de asemenea cuplu pentru acceleraţie, depăşiri şi intrări pe autostradă”.
Sau gindeşte-te la Chevrolet Cruze. Versiunea Eco a modelului compact returnează un consum estimat de 5,6 l/100 km pe autostradă. Dar chiar şi versiunea standard include o pompă de ulei cu debit variabil, pentru eficientizarea consumului de combustibil. Pentru clienţi, avantajul evident il constituie vehiculele mai uşoare şi mai eficiente, cu costuri de intreţinere scăzute, mai ales la pompa de combustibil. Dezavantajul: costul tehnologiei utilizate pentru a imbunătăţi propulsoarele şi a reduce greutatea.
Reducerea simultană a capacităţii propulsoarelor şi creşterea performanţelor şi a eficienţei presupune un adaos financiar, deoarece constructorii trebuie să combine mai multe tehnologii, precum turboalimentarea, injecţia directă şi controlul variabil al valvelor, consideră Michael Omotoso, senior manager JD Power, privind anticiparea direcţiei de dezvoltare a propulsoarelor.
Dar constructorii şi, in cele din urmă, clienţii, sunt dispuşi „să plătească mai mult, deoarece motoarele pe benzină convenţionale sunt mult mai ieftine decit agregatele hibride şi vehiculele electrice”, adaugă Omotoso. „Dacă obţii un consum de 6 l/100 km la o maşină care costă sub 20.000 USD, de ce ai mai cumpăra un hibrid?”.
Acesta estimează că hibridele benzină-electric au un preţ intre 4.000 şi 6.000 USD mai ridicat decit vehiculele comparabile cu motoare convenţionale, in timp ce maşinile electrice costă undeva intre 10.000 şi 15.000 USD mai mult.
Constructorii auto sunt dispuşi chiar să testeze cererea pentru propulsoare in trei cilindri. La Salonul Auto de la Beijing din 2010, Ford a prezentat un vehicul cu un motor de 1 litru in 3 cilindri turboalimentat. Acest agregat va fi utilizat de Ford Fiesta in Statele Unite. Ford nu a făcut deocamdată publice performanţele acestui agregat. Constructorul nu a identificat furnizorul de turbine, dar Continental AG şi BorgWarner Inc. dispun deja de turbine adaptate motoarelor in trei cilindri. Un turbocharger BorgWarner va fi utilizat pentru motorul in trei cilindri Mini, a afirmat purtătoarea de cuvint a companiei, Erica Nielsen.
Kregg Wiggins, vicepreşedinte al departamentului trenuri de rulare in cadrul Continental America de Nord, se aşteaptă ca motoarele să scadă in continuare in cilindree, procentajul agregatelor sub 2 litri urmind să se dubleze in următorii şase sau şapte ani. In 2017, Continental anticipează că 3,4 milioane de propulsoare comercializate pe piaţa americană vor avea o cilindree sub 2 litri, faţă de numai 1,2 milioane in 2010. In condiţiile in care vinzările sunt aşteptate să crească, ar insemna ca unul din cinci vehicule să aibă un propulsor sub 2 litri pină in 2017, faţă de unul din 10, in 2010.
Piaţa americană pentru vehiculele in trei cilindri va rămine o nişă, consideră Wiggins. Totuşi, rămine un indicativ al direcţiei pe care ar fi dispuşi să o adopte constructorii auto in dezvoltarea noilor motoare. „Constructorii auto trebuie să facă asta – normele de eficienţă sunt mult mai stringente”, consideră Omtoso de la JD Power. „Industria trebuie să progreseze cu 4 procente pe an pentru a indeplini normele din 2016”.
comentarii
 
Expo auto 2
voteaza autoplay
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite