Dacă a părut, măcar pentru un week-end, că Hamilton ar putea să răstoarne ierarhiile, după succesul din Marele Premiu al Chinei, în care britanicul s-a impus destul de categoric, lucrurile au revenit la normal după ce Sebastian Vettel a defilat, din nou, la Istanbul. Lucrurile încep să semene, din ce în ce mai mult, cu ceea ce se întâmpla acum un deceniu când, un alt german, Michael Schumacher domina, fără drept de apel, lumea F1. Desigur că asemănarea este valabilă pentru modul în care actualul campion mondial se impune pe circuite pentru că, în esenţă, vorbim de multe deosebiri.

În primul rând, Vettel reprezintă o echipă care nu este legată cu nimic de industria automobilistică, aşa cum era Ferrari în cazul lui Schumi. Red Bull este o grupare gândită ca să administreze şi să managerieze performanţa în F1, interesul principal constând în promovarea acesteia şi nu în aplicarea experienţei dobândite în industria de profil. O explicaţie în această direcţie o poate constitui şi criza mondială, care a afectat şi industria automobilelor, aşa de mult încât unele scuderii de specialitate s-au şi retras (Toyota, Honda). Se întâmplă, păstrând proporţiile, ceea ce a constituit, în fotbalul românesc, fenomenul Urziceni.

Chiar şi condiţiile de concurs sunt diferite; aplicarea noilor prevederi regulamentare a dus la schimbarea strategiilor de cursă, dispărând atât de spectaculoasele alimentări, maşinile devenind mult mai agabaritice. Ceea ce nu se poate comenta este talentul piloţilor, acum fiind mai mulţi implicaţi în lupta pentru ierarhie, majoritatea de valori apropiate. Şi peste toţi, imperial, totuşi, Sebastian Vettel. Germanul conduce, după patru curse, cu 93 puncte, urmat de Hamilton 59 şi Webber 55.

La constructori, Red Bull are 148 puncte, faţă de McLaren 105 şi Ferrari 65, ocupantele celorlalte poziţii de pe podium.