autoplay
A aparut numarul 73
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
1f1_resize_1328288070
25 Martie 2011
Autor: Mircea Ungureanu
Formula 1 -- Sub semnul lui 13

Faptul că numărul 13 este privit cu reţinere în lumea F1, se ştie bine că acest număr nu apare pe maşinile de concurs sau în padocuri, fiind considerat cu ghinion, a primit o confirmare şi în realitate.

Prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, programată într-o zi de 13, nu s-a mai disputat. De data aceasta din condiţii obiective, dacă ar fi să ne orientăm după partea automobilistică a problemei, dar subiective, dacă am analiza concret.

De ce spun asta? Am mai subliniat în acest colţ de pagină despre riscurile pe care le implică împrăştierea, mai ales asiatică, a disputelor din F1. De bine de rău Europa are o tradiţie în lumea curselor, ca şi America de altfel, dar americanii fac concurenţă şi cu alt gen de curse, lucru care deranjează în F1. Aşa, de dragul banilor, organizatorii au riscat enorm şi lucrurile nu s-au petrecut aşa cum ar fi vrut ei. Cazul Bahrein îşi are tâlcul său. Să nu uităm presiunea de anul trecut cu Marele Premiu al Coreii sau al Chinei.

Şi în acest an vom avea un debut, tot în Asia, în India. După eşecul din prima etapă, orice este posibil. Aşa că, până la etapa inaugurală, sperăm că nu se va mai întâmpla ceva neprevăzut, de la Melbourne, piloţii au continuat pregătirile, în regim de antrenament, pe pista de la Barcelona. S-au perindat pe circuitul catalan toţi piloţii cu pretenţii care, rând pe rând, au ocupat primele locuri în sesiunile de antrenamente cronometrate.

Interesantă a fost opinia lui Lewis Hamilton care a declarat că momentan maşina sa, McLaren, nu este pe deplin competitivă. O fi adevărul adevărat sau o strategie de adormire a concurenţei? Rămâne de văzut. Pe de altă parte, ultima echipă care şi-a prezentat maşina, gruparea HRT, a definitivat şi numele piloţilor care o vor reprezenta: Narain Karthikeyan şi Vitantonio Liuzzi.

comentarii
 
Probleme la motor
voteaza autoplay
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite