De un lucru eram sigur; dacă un german îşi pune mintea să facă ceva, atunci, cu certitudine, o va face, şi încă bine. În Formula 1, un sport al temperamentelor, care a cunoscut mari campioni dintre piloţii cu sânge latin în vene, saxonii au apărut arareori, dar când au făcut-o a fost bine de tot şi de neuitat. Michael Schumacher este un exemplu de referinţă. Urmează Vettel.

Pilotul german, cel mai tânăr campion mondial de F1, nu lasă loc de interpretări greşite şi şi-a luat rolul în serios şi în acest sezon. După ce s-a impus în Australia, în cursa de debut, el a recidivat şi în Malaezia. Demn de remarcat este faptul că ambele dispute au fost asemănătoare în ceea ce priveşte desfăşurarea, Sebastien fiind pole-position şi învingător în ambele. De aici rezultă că lupta pentru celelalte două trepte ale podiumului a devenit interesul celorlalţi concurenţi, pentru că locul I este, deja, arvunit.

La Antipozi, pe Vettel l-au urmat Hamilton şi, în premieră, Petrov, iar la Sepang al doilea a fost Button, iar al treilea Heidfeld. Similitudinea dintre cele două curse a constat şi în poziţionarea constructorilor, în aceeaşi ordine, dar cu actori diferiţi. O primă concluzie ar putea fi şi aceea că motoarele Renault par să fie cele mai tari, câştigând, cel puţin pentru moment, duelul cu Mercedes şi Ferrari.

După două etape conduce Vettel, cu maximum de puncte, 50, secondat de Button 26 şi de Hamilton 24. La constructori, Red Bull are 72 puncte, McLaren 50, iar Ferrari 36. Cum în această lună se va mai alerga un Mare Premiu, în China, se poate spune că a fost un aprilie german.